Adrian Paunescu - Ultima zi

Daca vei voi
Cea din urma zi
Sa o traim macar pe ea frumos.
Sa plecam in munti
Unde nu sunt punti
Unde merg si vulturii pe jos.
Sa avem niste vin
Sa dormim putin
Sub anestezii de cavernet
Eu sa te ascult
Si tu sa taci mult
Sa ne depanam viata incet.
Dupa atata timp
Nu pot sa ma schimb
Totusi trebuia sa ma cunosti
Si la cap de zi
Pentru a sfarsi
Plangem amandoi ca niste prosti.
Poate ca-s naiv
Dar te mai cultiv
In Antichitati de sentiment
Piesa noastra in doi
Va avea apoi
Un tarziu zadarnic happy-end.
Eram numai doi
Zilnic numai noi
Drum nici inainte nici `napoi
Cum s-a intamplat
De s-a adunat
Si e toata lumea intre noi.
Rani atatea am
Ca un cal in ham
Care trage greu un car de spini
Si am sa merg la targ
Si am sa imi vand cu sarg
Toate ranile la cap de timp.
Ne mintim mereu
Unul tu sau eu
Are in mana ultimul atu.
Trec la suferinzi
Murmur in oglinzi
La adio la adio tu.
Nu se mai aud
Pasari de la sud
Un curent polar le strabatu
Ca-ntr-un trist halou
Iti rostesc din nou
La adio la adio tu.
Ce a fost a fost
Ce va fi va fi
Uite ca a venit
Ultima zi .

Adrian Paunescu - Prea târziu, la Paris

Prea târziu am ajuns la Paris, prea batrân,
n-am avut nici noroc, nici chemari, nici curaj,
unde sunt, ma trezesc doritor sa ramân
si, cu grele picioare, m-ating de pavaj.

Nu-i de mine nimic din infernul modern,
eu în pesteri, acum, as avea locul meu,
pe o piatra de râu mi-ar fi dor sa-mi astern,
orice drum la Paris mi se pare prea greu.

E trei sferturi sub ierbi generatia mea,
ce sa caut aici, fara nimeni din toti?
invalizi gloriosi, lânga voi as cadea,
dar ma cheama absurd nebunia pe roti.

Prea târziu am ajuns, prea batrân, la Paris,
amintirea s-a sters, în memorie-i gol,
era bine sa-l gust, cât mi-a fost inetrzis,
de pe oricare loc, azi, abia ma mai scol.

Si mi-e dor de Brâncusi, cel mai mult de Brâncusi,
daca nu-ntârziam, într-un straniu pariu,
îi umblam la feresti, îi dormeam pe la usi,
pentru opera lui, macar piatra sa-i fiu.

Condamnat, pentru veci, sa fiu numai român,
noapte buna, oras al eternei lumini,
prea târziu am ajuns la Paris, prea batrân,
hai acasa, eu plec, n-are rost sa ramân,
e prea scump pentru mine sa mor în straini.

Adrian Paunescu - A Mea

Cum treci acum si apa e-n ruine,
si-ti este bine si îmi este bine,
as vrea sa-ti spun, iubito, ca în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu mila si mirare
cu întrebare si cu disperare,
cu gelozie si cu larma mare,
c-un fel de fardelege care doare.

Si jur pe tine si pe apa toata
care ne tine barca înclinata
ca vei ramane - dincolo de numar
si dincolo de forme, masti si vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un brat în umar.

Adrian Paunescu - Aceeasi floare

Iubito, pe prispa ti-am pus
O floare din lumea de sus,
O floare din insula Marte,
O floare a cailor moarte.

Ea are petalele lungi,
Suflînd ai sa poti sa le smulgi,
Iubito, eu flori nu prea stiu,
Sînt un gradinar damblagiu.

Nu stiu - trandafir, liliac
Pe toate ca tine le fac,
Pe toate le-aduc la un fel
Lalea, trandafir, ghiocel.

O floare a vietii vecine
Si care miroase a tine.
Iubito, pe prispa tu ai
O floare din insula Rai.

Adrian Paunescu - Adolescenta

Vînd dumbrãvi ºi optsprezece ani
Stradã cu salcîmi ºi cu castani
Primãvarã-n balta renãscutã,
Zile ce amintirea le sãrutã.
R. Pe nisipul plajelor de aur
Soarele ne-a întins cununi de laur
Fata mea de Dunãre ºi ºoapte
Fata mea cu pãr de miazãnoapte.
Fatã, mijloc de vioricã
Unde-i casa noastrã de latinã
Mîzgãlitã printre ablative
Cu distihuri ºchioape ºi naive.
Se arcuiau prin sãlcii catedrale
Luntrea noastrã se pierdea agale
Într-o þarã de tãcere ºi stuh
Gîndul dispãru ºi din vãzduh.
Sãrutarea noastrã caldã ºi invoaltã
Avea gustul merelor de baltã
Dulce, sângeratã ºi amãruie
Ani au fost ce din strãfunduri suie.
Nu, acestea nu se pot uita uºor
Niciodatã nu se sting, nu mai mor
Hei, dumbrãvi de vise ºi castani
Vînt, nisip ºi optsprezece ani

Adrian Paunescu - Dor de padure

La ora cand mugurii canta
Deasupra padurii de cocs,
Ne tine ca sfant si ca sfanta
Un vechi calendar ortodox.

Iubirea ne poarta departe
In mainile altor nuntasi,
Dar noi suntem viata din moarte,
Uitarii te las si ma lasi.

Sub noi e o negura deasa,
O negura deasa e-n noi,
Padurea ni-i pat si ni-i casa,
Padurea se imparte la doi.

Un freamat de cocs dinspre frunze,
Sub luna vom arde buimaci
Si toate iubirile-ascunse
Troznind vor iesi din copaci.

Misterele forestiere
Si noaptea de cocs absolut,
Luminii sa-i dea o putere
Cum inca noi doi n-am vazut.

Pastreaza-ne-n tine, padure,
Si-ti dam cheia tainelor mici,
Ca tainele mari sa se-ndure
De faptul ca suntem aici.